Literatura armeană

Istoria literaturii armene

Secolul al V-lea este perioada cea mai rodnică a vechii literaturi armene, care începe cu inventarea alfabetului armenesc (anii 405-406) de către Mesrop Mashtots (Maștoț, 360/361-440). În anul 407, prima carte se traduce în limba armeană cu litere armenești, Cartea de proverbe a lui Solomon. Prima frază scrisă cu litere armenești este:

„Să se cunoască înțelepciunea și învățătura, să se priceapă cuvintele minții”
(ճանաչել զիմաստութիւն եւ զխրատ, իմանալ զբանս հանճարոյ).

Cu toate acestea, poate nu ar fi însă just a lega începutul literaturii de inventarea literelor: căci, înainte de 405 în sânul poporului armean înflorea fără îndoială o bogată literatură nescrisă, a cărei urme au ajuns până la noi. Mai întâi, ele sunt cântece care preamăresc faptele de arme ale vitejilor armeni și care ne arată că poporul armean era bogat în cântece și legende. Într-adevăr, înainte de secolul al V-lea trebuia să fi existat nu numai o literatură orală, ci chiar scrisă în limba sau litere străine. Mulți filologi afirmă că limba armeană nu ar fi putut să devină dintr-odată așa de clară, puternică, frumoasă, cu o gramatică perfectă, cu o putere deosebită de elasticitate, plastică și cu un vocabular foarte bogat. Limba armeană chiar la începutul sec. al V-lea deja ajunsese la o înflorire atât de mare încât putea reda perfect toate nuanțele gândirii și simțirii elene și asiriene.

Secolul al V-lea (Secolul de aur) și cele următoare au dat poporului armean constelația titanilor scrisului, începând cu Mesrop Maștoț și Catolicosul (Patriarhul Suprem al armenilor) Sahak Partev (348-439), care au creat opere religioase și împreună cu elevii lor au tradus Biblia într-o formă inegelabilă din toate punctele de vedere; apoi istorici ca Agatangelos, Pavstos Buzand (Faustus din Bizanţ), Yeghishe, Koryun, Ghazar Pharpetsi (Lazăr din Pharp), Movses Khorenatsi (Moise din Khoren), Sebeos; filozofi ca Yeznik Koghbatsi (Yeznik din Koghb); poeți ca Hovhan Mandakuni, Davtak Qertogh; un om de știința ca Anania Shirakatsi (Anania din Shirak) etc.

În secolele IX-XIII, literatura armeană amintește circa 10 cronicari, ca Shapuh Bagratuni, Tovma Artsruni, Aristakes din Lastivert, Mateos din Urha etc. Cu toate acestea, tot în această epocă au trăit cel mai mare mistic al literaturii armene, Grigor Narekatsi (Grigor din Narek, 951-1003) și 4 mari poeți: Nerses Shnorhali (Nerses cel Grațios, 1102-1173), Nerses Lambronatsi (Nerses din Lambron, 1153-1198) și Hovhannes Yerzănkatsi (Hovhannes din Yerzănka, 1225/1230-1293), Frik (sec. al XIII-lea), precum și cunoscuții fabuliști Mkhitar Gosh (1130-1213), Vartan Aygektsi (~1190-1250, fabula Văduva şi caprele sale) și medicii autori de opere medicale ca Mkhitar Heratsi (Mkhitar din Her, 1120-1200), Asar Sebastatsi (Asar din Sebastia, sec. al XII-lea), mai târziu – Amirdovlat Amasiatsi (Amirdovlat din Amasia, 1420-1496) etc. De asemenea, puteți găsi operele și cărțile menționate cu culoarea albastră în limba română, apăsând pe ele.

În secolele XIV-XV, începe epoca cântăreților armeni medievali și cea a trubadurilor, care, părăsind limba clasică, scriu în limba vorbită de popor și în locul poeziei religioase mistice, creează cântecul iubirii, al vieții și emoțiunilor ei (Nahapet Quceak (~1490-1592, poezia Aș vrea să fiu), Naghash Hovnatan (Hovnatan Hovnatanian, 1661-1722), Bagdasar Dpir (1683-1768), Sayat-Nova (Harutiun Sayadian, 1712-1795) etc.). Tocmai în această epocă se nasc creațiile cele mai desăvârșite și mai originale în domeniul poeziei poporului armean (cărțile Cântece ale trubadurilor armeni și Din lirica armeană (1922, ed. Cultura Națională) cuprind mai multe cântece). Alături de acești cântăreți trebuie să-i mai menționăm pe istoricii Stepanos Orbelian, Hetum, Arakel Davrijetsi (Arakel din Tebriz) etc.

Literatura armeană în sec. XIX-XX și traducerile în limba română

Din secolul al XIX-lea literatura armeană intră într-o nouă etapă, având peste o sută de reprezentanți importanți din mai multe curente literare. Prin urmare, prezentăm numai pe unii dintre ei.

Romanul Verq Hayastani (Rănile Armeniei) de Khaceatur Abovian (1808-1848), scris în 1841 și publicat în 1858, a fost o revoluție în literatura armeană prin noutatea limbajului, stilului, personajelor și ideilor. În acest roman, Abovian descrie situația poporului armean sub ocupația persană și otomană, luptele de eliberare ale armenilor și unirea Armeniei de Est cu Rusia. Abovian a arătat soarta tragică a poporului armean, legând renașterea Armeniei de iluminarea, educația și solidaritatea națională.

Epopeea Vitejii din Sasun (Sasna Tsrer), una din marile creații ale genului făurită pe meleagurile Armeniei medievale, este o frumoasă împletire a datelor istorice reale (ocupația arabă din sec. VII-IX) cu evenimente și eroi ce vin din lumea fantasticului. Eroii sunt frații gemeni Sanasar și Bagdasar (ramura I), cei care dau naștere primei ramuri a acestor viteji, fiind întemeietorii clanului Sasunienilor și ctitorii cetății Sasun, cetate care a existat aievea, având un rol activ în istorie; Mher cel Mare / Mher Leul (Mets Mher, ramura II): Bun administrator și iscusit diplomat, reușește să asigure cetățenilor o viață prosperă și pașnică. Prin apariția la hotarele sale a unui leu care seamănă groază, Mher nu pregetă și, luptându-se cu fiara, o răpune. Devenind salvatorul cetății și al împrejurimilor, oamenii îl porecliseră: Leul;

David din Sasun (Sasunți David, ramura III): epopeea uneori se numește Sasunți David, după eroului principal al epopeii, care, datorită caracterului său dârz și justițiar, a faptelor de arme, precum și a modului demn cu care și-a tratat atât prietenii cât și dușmanii, a devenit figura emblematică a poporului armean; Mher cel Tânăr (ramura IV): Mher cel Tânăr peregrinează întreaga viață în căutarea adevărului atât despre sine, cât și despre lumea din jur. Anii trec iar întrebările care îl apasă nu-și găsesc răspuns. Când ceasul cel hărăzit îl vestește sfârșitul, el se retrage în miezul unui munte, așteptând ca lumea cea plină de păcate să dispară iar dreptatea, adevărul și omenia să-și găsească firescul lor.
Deși epopeea s-a format pe parcursul mileniilor și s-a dezvoltat în Evul Mediu, prima dată abia în 1873 a fost publicată în întreaga formă de către Garegin Srvandztiants (Sărvandzătianț, 1840-1892), iar apoi mai mulți autori au elaborat epopeea. Pe 5 decembrie 2012, această epopee a fost înclusă în lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO.

Mikayel Nalbandian (1829-1866) este autorul versurilor imnului Armeniei și un cunoscut luptător pentru libertățile omului. Ne aducem aminte și de Gabriel Sundukian (1825-1912), Raffi (Hakop Melik-Hakopian, 1835-1888, romanele istorice Nebunul, Samvel (2000, ed. RAO), Davit-Bek (1976, ed. Minerva)), Perch Proshian (1837-1907), Ghazaros Aghayan (1840-1911), Petros Durian (1851-1872), Hakop Paronian (1843-1891), Srpuhi Tiusab-Vahanian (1840-1901, o reprezentantă activă a mișcării feministe), Alexandr Shirvanzade-Movsisian (1858-1935, Haos (1986, ed. Univers)), Yervand Otian (1869-1926), Nar-Dos (Mikayel Hovhannisian, 1867-1933), Khănko Aper (Atabek Khănkoyan, 1870-1935), Misak Metsarents (1886-1908, poezia Sălbatecă floare), Vahan Terian (1885-1920), Levon Șant-Nahașpetian (1869-1951), Arshak Ciobanian (1872-1954, Poeme), Avetik Isahakian (1875-1957, poema Abu-Lala Mahari), Stepan Zorian (1889-1967) etc.

Personalitatea lui Hovhannes Tumanian (1869-1923) reprezintă, în literatura și viața socială armeană, nu numai pe cea a unui „răsfățat al Muzelor” care și-a folosit din plin talentul în crearea unor opere „frumoase” – în sensul strict al cuvântului, cu scopul de a face doar plăcere cititorului, și nici pe cea a unui simplu rezonator sensibil și expresiv al bucuriilor și durerilor celor cărora li s-a adresat, dar în primul rând pe cea a unui veritabil tribun care, asemenea altor scriitori și artiști contemporani lui, pornind de la cunoașterea în profunzime a complexei și nefericitei realități înconjurătoare, s-a implicat în făurirea mijloacelor de direcționare a ei pe drumul ameliorării și normalizării. Câteva opere ale lui Tumanian sunt traduse și tipărite în cartea Scrieri alese. De asemenea, prezentăm și un basm (Cocoșul nebiruit) și câteva poezii mici (în română și armeană) din această carte.

Amintim și câțiva reprezentanți dintr-o generație plină de talentați poeți și scriitori armeni din Constantinopol, care au fost uciși în timpul Genocidului împotriva armenilor în Imperiul Otoman (1915-1923): Grigor Zohrap (1861-1915), Daniel Varujan-Cipugkarian (1884-1915), Siamanto (Atom Yarceanian, 1878-1915), Ruben Sevak-Cilinkirian (1885-1915) etc. Pogromurile lui Stalin din 1937-1938 nu i-au ocolit nici pe marii intelectuali armeni, precum Yeghishe Cearents-Soghomonian (1897-1937), Aksel Bakunts (Alexandr Tevosian, 1899-1937), Vahan Totovents (1889-1938) etc., care au fost impușcați.

Pe la jumătatea secolului al XX-lea începe epoca literaturii armene moderne, care se remarcă prin publicarea a sute de opere literare de mare anvergură. Enumerăm câțiva reprezentanți din această epocă și operele traduse în limba română: Vakhtang Ananian (1905-1980), Khacik Dashtents-Tonoyan (1910-1974), Hovhannes Shiraz (Onik Karapetian, 1914-1984), Mushegh Ishkhan-Centerecian (1914-1990), Hamo Sahyan (1914-1993), Sero Khanzadian (1915-1998), Paruyr Sevak-Ghazarian (1924-1971, poezia Tu), Mushegh Galshoyan (1933-1980), Ghevorg Emin (1919-1998), Vahagn Davtian (1922-1996), Silva Kaputikian (1919-2006), Aghasi Ayvazian (1925-2007, Arminus: nuvele; Ghiveci americănesc; Mesagerul), Vardghes Petrosian (1932-1994, romanul Cămașa de foc), Hrant Matevosian (1935-2002, romanul Noi și Munții noștri (1986, ed. Univers)), Levon Khecioyan (1955-2014), Suren Muradyan (n.1930), Razmik Davoyan (n.1940) etc. De asemenea, și la ora actuală în Armenia se dezvoltă o generație nouă de poeți și scriitori.

Din literatura armeană au fost traduse și tipărite mai multe cărți, precum Pe aici a trecut Dumnezeu: Antologie de proză contemporană armeană; Lumină grea (Vano Siradeghian); Basme armeneşti (Anahid Garabedian); Basme antipopulare armeneşti (Grigor Babaian) etc. la Editura Ararat, de asemenea Proverbe și cugetări armenești (1979, ed. Albatros), Antologie de poezie armeană clasică și contemporană (1981, ed. Minerva).

În afară de reprezentanții de seamă ai literaturii armene, care au scris în limba armeană, menționăm și scriitorii și poeții din Diaspora, care au scris în alte limbi, precum Vardges Tevekelian (1902-1969, în limba rusă, Agenția de publicitate a domnului Kocek (1975, ed. Univers)), William Saroyan (1908-1981, în limba engleză), Henri Troyat (1911-2007, în limba franceză), Alisia Kirakosian (1936-2014, în limba spaniolă), Ștefan Agopian (n.1947, în limba română), Varujan Vosganian (n.1958, în limba română), autorul cunoscutului roman Cartea șoaptelor, un roman, care în același timp aparține literaturii armene și române, ce prezintă istoria comunității armene, dar și drama poporului armean, Genocidul din anii 1915-1923.

Totodată, menționăm mai multe cărți în limba română despre Genocidul Armean (Istoria unui Genocid îndelung ignorat (Sergiu Selian), Dosarul juridic al Genocidului armean (Yuri Barsegov), Genocidul Armean (Nikolay Hovhannisian), Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh (Franz Werfel), Ferma Ciocârliilor (Antonia Arslan), Ambasador la Constantinopol: Memorii (Henry Morgenthau), Bunica (Fethiye Cetin), Un act rușinos (Taner Akciam), Patru ani sub semilună (Rafael de Nogales), Mayrig (Henri Verneuil), Banca Otomană (Alexandr Topcian), Armenia Siluită (Aurora Mardiganian), Mărturii: Genocidul Armenilor (M. Stepan-Cazazian, Eduard Antonian)) și despre conflictul din Nagorno-Karabah (Arțakh, un ținut care există (Sergiu Selian)).

Pentru alte cărți din literatura armeană sau despre armeni în limba română, vizitați pagina editurii Ararat, www.edituraararat.ro.