Doi istorici armeni din secolul al V-lea, Movses Khorenatsi (Moise din Khoren) și Pavstos Buzand (Faustus din Bizanţ), ne-au transmis date despre izvoarele muzicii armene, care se întind până la mileniul al II-lea î.Hr. Începând din acele vremuri, au fost păstrate și transmise din generație în generație foarte multe cântece din diferite zone ale Armeniei. Menționăm crearea notelor muzicale specific armenești în sec. VIII-IX, cu denumirea khaz. Istoria muzicii armene, într-adevăr, este una bogată, dar mai jos prezentăm numai câteva lucrări ale unor compozitori armeni cunoscuți care sunt marcate cu culoarea albastră (apăsați pe ele). În orice caz, pe internet puteți găsi multe genuri din muzica armeană.
Tigran Chukhagian (1837-1898, fondatorul operei naționale armene) – Prima operă clasică armeană Arshak II (1868), care a fost prezentată în multe orașe din Europa
Armen Tigranian (1879-1950, a pus bazele unei noi direcții stilistice în opera armeană) – opera Anush (1912); opera David-Bek (1950)
Aram Khachaturian (1903-1978, probabil cel mai cunoscut compozitor armean la nivel mondial) – Cunoscutul Dansul Săbiilor din baletul Gayane (1939), sau Dansul fetelor în roz din același balet; Valsul din Mascarada (1941); baletul Spartacus (1954)
Arno Babajanian (1921-1983, autorul mai multor cântece care până astăzi sunt populare în spațiul ex-sovietic) – Nocturne, Elegie, Visuri
Ara Gevorgyan (n.1960, muzica modernă de diferite genuri) – Artsakh, Sardarapat, Mush, Artashat, Musaler, Ani, Ter voghormea
De asemenea, începând din secolul al XIX-lea, sunt foarte mulți compozitori de mare anvergură, precum Komitas (Soghomon Soghomonian, 1869-1935), fondatorul muzicii armene clasice contemporane, Makar Yekmalian (1857-1905), Christopher Kara-Murza (1853-1902), Alexandr Spendiarian (1871-1928), Romanos Melikian (1883-1935), Grigor Hakhinian (1926-1991), Konstantin Orbelian (1928-2014), Robert Petrosian (1930-2008), Jivan Gasparian (n.1928), cunoscut mai mult ca interpret la instrumentul muzical național armenesc duduk, Loris Tjeknavorian (n.1937), Robert Amirkhanyan (n.1939), Tigran Mansuryan (n.1939), Tigran Hamasyan (n.1987) etc.